Rolul problemelor medicale, experiențele din copilărie și factorii psihologici și relaționali în
dezvoltarea și menținerea dificultăților sexuale masculine nu este încă bine înțeles. Folosind
chestionare de auto-raportare, studiul desfășurat de McCabe & Connaughton (2014) a examinat
modul în care acești factori sunt asociați cu dificultățile sexuale masculine în general, precum și
pentru fiecare dintre cele patru probleme separate (dorință sexuală scăzută, dificultăți erectile,

ejaculare precoce, ejaculare întârziată). Participanții la studiu au fost 331 de bărbați australieni
din populația generală, toți dintre care au fost în relații heterosexuale și au avut una sau mai multe
dintre problemele sexuale menționate mai sus. Datele au fost colectate prin intermediul unui sondaj
online între ianuarie 2010 și aprilie 2011. Rezultatele au demonstrat că factorii medicali, precum
și factorii psihologici actuali (de exemplu, anxietatea de performanță) au fost cel mai probabil
asociați cu fiecare dificultate sexuală masculină. Aceste constatări sunt în contrast cu cele obținute
la femei, unde factorii relaționali sunt strâns legați de problemele sexuale feminine. Ei ar sugera
că țintele pentru terapia sexuală pot fi diferite pentru bărbați și femei, problemele medicale și
anxietatea de performanță fiind scopurile principale pentru bărbați.
Dintr-o perspectivă a psihoterapiei centrată pe persoană asupra cauzelor problemelor funcției
sexuale, putem aduce în vedere importanța condițiilor de valorizare, la care abordarea face referire
în mod accentuat și reprezintă un aspect primordial în dezvoltarea ulterioară a individului. De
exemplu, dacă una dintre valori introdusă la începutul vieții este că cineva ar trebui să încerce
întotdeauna să-i mulțumească pe alții, este fezabil ca „anxietatea de performanță” poate contribui
la dezvoltarea și menținerea problemelor funcției sexuale (McCabe, 2005). Condițiile de valorizare
pot susține vinovăția și rușinea care contribuie la apariția și perpetuarea problemelor privind
sexualitatea unor persoane (Hawton, 1985; Markovic, 2017). Condițiile de valorizare pot să fie
legate de genul persoanei, de exemplu, „bărbați adevărați…”, creând așteptări cu privire la
sexualitate, experiențe și relații sexuale care nu sunt doar nerealiste, ci și ostile pentru experiența
interioară și creșterea personală a unui individ.
Este de necontestat importanța diagnosticului diferențial în ceea ce privește problemele sexuale,
această abordare luând în calcul atât aspectele medicale, istorice familiale, cât și cele
psihosomatice.
Kleinplatz și colegii săi au dezvoltat un model conceptual bazat empiric privind sexualitatea
optimă, prin studierea ei dintr-o perspectivă fenomenologică (Kleinplatz et al., 2009).
Descoperirile lor sugerează mai multe componente ale sexualității optime, incluzând (Kleinplatz,
2012b, pp. 113-114):
Starea de prezență și concentrare pe momentul actual; Un sentiment de conexiune/de a fi
sincronizat cu partenerul; Intimitate sexuală și erotică profundă, caracterizate prin respect reciproc,
acceptare și grijă, comunicare extraordinară, inclusiv empatie și sensibilitate sporite, asumarea de
riscuri interpersonale, experimentată ca explorare și aventură continue, autenticitate, adică a fi
autentic, dezinhibat și transparent; A se lăsa vulnerabil, a se bucura de senzație; Un sentiment de
transcendență și transformare.

Din Manualul de buzunar creat de Kaplan & Sadock (2001, p. 159), putem vedea faptul că
metodele de tratament care s–au dovedit eficiente, singure sau în asociere, includ (1) pregătirea
(training–ul) în domeniul abilităţilor comportamental–sexuale (2) desenzitizarea sistematică, (3)
terapia maritală directivă, (4) abordările psihodinamice, (5) terapia de grup, (6) farmacoterapia,
(7) intervenţiile chirurgicale şi (8) terapia prin hipnoză. Evaluarea şi tratamentul trebuie să se
adreseze asocierii posibile a unor tulburări de personalitate sau condiţii fizice (somatice).

  1. Terapie sexuală orientată analitic. Una din modalităţile terapeutice cele mai eficiente este
    integrarea terapiei sexuale propriu–zise (antrenare în abilităţile comportamental–sexuale) cu
    psihoterapia psihodinamică sau cu cea orientată psihanalitic. Adăugarea conceptualizărilor
    psihodinamice la tehnicile comportamentale permite tratamentul bolnavilor cu tulburări sexuale
    asociate cu altă psihopatologie.
  2. Tehnici comportamentale. Ţinta acestor tehnici este stabilirea sau restabilirea comunicării
    verbale şi sexuale dintre parteneri. Se prescriu exerciţii specifice pentru a ajuta persoana sau cuplul
    în privinţa problemei lor particulare. Exerciţiile de început se concentrează asupra interacţiunilor
    verbale şi, apoi, asupra creşterii conştientizării (deschiderii/receptivităţii) senzoriale vizuale,
    tactile şi olfactive. Iniţial contactul sexual este interzis iar partenerii se răsfață unul pe celălalt,
    excluzând stimularea organelor genitale.
    Anxietatea de performanţă se reduce, datorită faptului că răspunsurile de excitaţie genitală şi de
    orgasm nu sunt necesare pentru ducerea la bun sfârşit a exerciţiilor iniţiale. Pe parcursul acestor
    exerciţii de focalizare asupra senzorialului [sau focalizare pe ceea ce simţi, sensate focus], pacienţii
    sunt încurajaţi să îşi reducă anxietatea. Ei sunt îndemnaţi să folosească fantezii care să îi distragă
    de la preocupările obsesive (spectatorizare) legate de modul în care performează. Este încurajată
    exprimarea mutuală a propriilor nevoi. Rezistenţele, cum ar fi afirmaţiile de oboseală sau de
    insuficienţă a timpului pentru efectuarea exerciţiilor, sunt frecvente şi este necesar să fie abordate
    şi lămurite de către terapeut. Mai târziu, stimulării generale a corpului i se adaugă stimularea
    genitală. În cele din urmă, se permite intromisiunea şi actul sexual propriu–zis.
    Sesiunile terapeutice au loc după fiecare nouă perioadă de exerciţii şi iau în discuţie problemele şi
    insatisfacţiile, atât cele sexuale cât şi cele legate de alte domenii ale vieţii pacienţilor.
    Bibliografie
    Hawton, K. (1985). Sex Therapy: A Practical Guide. Oxford: Oxford Medical Publications.
    Irwin, R., Pullen, C. (2019). A person-centred approach to psychosexual therapy: theorizing
    practice’. Sexual and Relationship Therapy. doi: 10.1080/14681994.2019.1645954.
    Kleinplatz, P. (2012a). Advancing Sex Therapy or Is That the Best You Can Do? In P. Kleinplatz
    (Ed.) New Directions in Sex Therapy: Innovations and Alternatives (2 nd ed., pp. xix-xxxvi)
    London: Routledge.
    Kleinplatz, P.J., Ménard, A.D., Paquet, M., Paradis, N., Campbell, M., Zuccarino, D. & Mehak,
    L. (2009). The component of optimal sexuality: A portrait of “great sex.” Canadian Journal of
    Human Sexuality, 18(1-2), 1-13.

Marita P. McCabe & Catherine Connaughton (2014). Psychosocial Factors Associated with Male
Sexual Difficulties. The Journal of Sex Research, 51:1, 31-
42, DOI: 10.1080/00224499.2013.789820.
McCabe, M.P. (2005). The role of performance anxiety in the development and maintenance of
sexual dysfunction in men and women. International Journal of Stress Management, 12(4), 379-
388.
Sadock, B., Sadock, V., (2009). Manual de buzunar de Psihiatrie Clinică. București: Editura
Medicală, Ediția a treia.