Disfuncții sexuale masculine
Viața sexuală este unul dintre cele mai importante elemente dintr-o relație. Însă pot apărea unele probleme, de ordin fizic sau emoțional. Ele pot fi atât la parteneră, cât și la partener
sau chiar la ambii. Astăzi vom aborda cele mai importante disfuncții masculine și vom detalia
puțin la fiecare dintre ele. Disfuncțiile sexuale masculine sunt : Tulburările de ejaculare ( precoce
și întârziată) , disfuncția erectilă, dyspareunia și tulburarea de dorință sexuală.
Tulburările de ejaculare precoce și întârziată
Ejacularea precoce se consideră doar dacă actul ejaculării are loc la mai puțin de un
minut de la penetrare și dacă este determinat de un distres semnificativ, care nu are legătură cu
cu un consum de sau efectele unei substanțe. Conform APA, există mai multe categorii :
permanentă – dobândită, generațională – situațională. Sau ușoară, moderată și severă, în funcție
de secunde. Printre factorii de risc care duc la acest lucru se află depresia, anxietatea, boala
tiroidiană și altele. Calea pe care a venit această disfuncție poate fi, din naștere, dobândită,
variabilă și subiectivă-psihologică.
Din fericire există o multitudine de teste de evaluare, interviuri standardizate și intervenții
terapeutice și medicamentoase pentru a rezolva această problemă. Cel mai important este să
comunicăm cu partenerul și să avem încredere să cerem ajutor unui specialist.
Ejacularea întârziată este exact așa cum îi spune și numele, dificultatea bărbatului de a
ajunge la orgasm sau poate chiar și lipsa lui completă. Cauzele pot fi atât congenitale,
psihologice, organice, infecțioase, endocrinologice, legate de vârstă sau medicamente. Și aici
vorbim despre ejaculare întârziată permanentă, generalizată și situațională. Din fericire și aici
putem vorbi despre scale, teste și terapii pentru a soluționa problema și a ne îmbunătăți viața
sexuală.
Disfuncție erectilă
Disfuncția erectilă se referă la incapacitatea de a avea o erecție și a putea susține actul
sexual. Cauzele sunt de natură organică, genetică, medicală, psihologică și strâns legate de
folosirea unor substanțe. Și aici avem aceleași 4 tipuri de mai sus, iar scalele și interviurile sunt
de mai multe tipuri în funcție de tipul abordării pe care îl alegem.
Dyspareunia
Dyspareunia masculină se referă direct la un act sexual dureros sau dificil. Simptomele
pot fi psihogene, organice sau ambele tipuri. Ca orice altă disfuncție, generează un disconfort și o
lipsă de implicare, care inevitabil pun relația în dificultate. Această tulburare poate fi împărțită în
4 categorii : tip primar și căpătat, generalizat sau situațional. Există abordarea CBT, cea
Behavioristă, cea sistematică și cea medicală. Și aici ne bucurăm atât de teste cât și de
intervenții, pentru ambii parteneri, măsuri care duc la remedierea problemelor.
Tulburarea de dorință sexuală
Dorința sexuală hipoactivă poate apărea atunci când un act sexual nu funcționează, după
ce actul nu a funcționat sau poate fi o urmare a nefuncționării relației dintre cei doi parteneri,
lucru care evident se resfrânge și asupra vieții sexuale. Această tulburarea este considerată
eligibilă, doar în contextul în care una din condițiile de mai sus a fost aplicată pe o perioadă mai
mare de 6 luni. Și aici vorbim de aceleași patru tipuri de tulburare, ca în cazurile anterioare, de
aceleași abordări și de existența mai multor soluții.