STUDIU privind problemele sistemice care afectează răspunsul sistemului de protecție a copilului la exploatarea și abuzul sexual asupra copilului în Republica Moldova
Acest Studiu a fost elaborat în cadrul proiectului Consiliului Europei privind Protecția copiilor împotriva
exploatării sexuale și a abuzului sexual în Republica Moldova și are drept scop identificarea unora dintre
problemele sistemice cheie care afectează răspunsul sistemului de protecție a copiilor la exploatarea
și abuzul sexual asupra copiilor în Republica Moldova, în vederea identificării pașilor următori în
implementarea efectivă a Convenției de la Lanzarote la nivel național, inclusiv aspecte de coordonare
inter-instituționale.
Setul de legi, politici, regulamente și servicii necesare în toate sectoarele – în special asistență socială,
educație, sănătate, securitate și justiție – pentru a sprijini prevenirea și răspunsul la exploatarea sexuală
și abuzul sexual asupra copiilor a fost analizat prin abordarea celor 4 P-uri, promovată de Convenția
de la Lanzarote: – Prevenirea și combaterea exploatării sexuale și a abuzului sexual asupra copiilor; –
Protecția drepturilor copiilor victime ale exploatării sexuale și ale abuzului sexual; – Urmărirea Penală
(„Prosecute” în engleză) a făptuitorilor; – Promovarea politicilor relevante și a cooperării naționale și
internaționale împotriva acestui fenomen.
Acest raport propune o analiză a unei imagini prin contrast a situației în care se află Republica Moldova
în ceea ce privește implementarea Convenției de la Lanzarote și tipul de suport și servicii oferite copiilor,
care au fost victime ale exploatării și abuzului sexual.
Acesta recunoaște eforturile uriașe depuse în ultimii 15 ani pentru consolidarea protecției copilului
la nivel național, identificarea unor lacune ca fiind direct legate de nivelul sărăciei din țară, resursele
limitate ale autorităților locale și subdezvoltarea serviciilor.
Prezentul raport solicită Guvernului Republicii Moldova să ia măsuri urgente pentru a aborda unele
probleme critice legate de protecția copiilor, pentru a se asigura că interesul superior al copiilor este
plasat în centrul răspunsului privind protecția copilului la nivel național.
Pentru mai multe detalii vezi: https://rm.coe.int/studiu-privind-problemele-sistemice-care-afecteaza-raspunsul-sistemulu/16809fa8f2